Cum-transformi-cuvintele-in-rezultate.jpg

Cum transformi cuvintele in rezultate prin Content Marketing

Publicat de: Andreea Moisa

12 Nov 2015

Tu ce ai alege intre un banner si un articol care raspunde unei nevoi esentiale pentru consumatori? Daca raspunsul tau e “a doua varianta”, inseamna ca iti doresti sa castigi atentia consumatorilor, in loc sa o cumperi, lucru pe care il poti realiza prin content marketing.

Dupa cum ai observat, tot mai multi marketeri creeaza continut pentru a atrage clienti. Intr-adevar, in ultimul an s-a produs cu 70% mai mult continut decat in anul anterior (Content Marketing Institute). Cu toate acestea, nu oricine poate obtine rezultate pe baza continutului oferit consumatorilor.

Multi oameni de comunicare incep sa creeze continut intuitiv si abia cand rezultatele intarzie sa apara se intreaba unde au gresit, iar altii ajung chiar sa se indoiasca de eficienta content marketing-ului. Daca vrei sa vezi cuvintele transformandu-se in rezultate, continutul pe care vrei sa il oferi consumatorilor tai trebuie sa treaca prin patru etape obligatorii.

  1. Strategie

Una dintre cele mai mari diferente intre un marketer eficient si unul care esueaza este strategia documentata de content marketing. Nu e suficient sa stabilesti doar la modul declarativ o strategie, ci ai nevoie de o strategie scrisa, care sa iti ghideze fiecare decizie. Fiecare organizatie este unica, are propriile oportunitati, provocari si resurse, asa ca nu exista un model prestabilit pe care sa iti construiesti strategia. Cu toate acestea, exista cateva elemente ce nu pot lipsi dintr-o strategie.

In primul rand, continutul creat de tine te ajuta sa iti indeplinesti anumite obiective de marketing. Gandeste-te ce vrei sa obtii prin continutul creat si seteaza-ti obiective smart. Asta inseamna ca tot acum stabilesti si indicatorii de performanta (KPI) pentru fiecare obiectiv in parte. La final, KPI-urile te vor ajuta la masurarea rezultatelor.

Tot in aceasta etapa decizi pentru cine vrei sa creezi continut. Cum publicul din target-ul tau este format din consumatori cu nevoi diferite, profilul clientului ideal sau profilul de Buyer Persona te va ajuta sa creezi continut personalizat. Publicul tau e cel care influenteaza orice decizie de content marketing, asa ca ai nevoie de o imagine cat mai clara asupra lui inainte de a scrie efectiv continutul.

Fiecare Buyer Persona are nevoie de continut diferit in functie de etapa in care se afla in procesul de achizitie. Acest proces, Buyer’s Journey, e o imagine dinamica prin care urmaresti schimbarile de comportament si nevoia de informatie. Pornind de la aceste doua imagini care definesc clientul tau ideal, vei putea sa realizezi maparea continutului. Maparea poate fi vazuta ca un tool de organizare si selectare a continutului tinand cont de nevoile consumatorului si de stadiul in care se afla in procesul de achizitie (Awareness - Consideration - Decision).

 buyer persona journey

  1. Creatie

Abia dupa ce ai trecut prin toate activitatile ce tin de strategie, te poti gandi la tipuri de formate si la alegerea lor. In prima etapa, ai realizat deja maparea, asa ca iti va fi mult mai usor sa hotarasti ce tip de format e potrivit pentru publicul tau. Pe masura ce creezi continut, vei observa ca preferintele variaza. Un articol si un infografic continand aceeasi informatie, pentru aceeasi etapa din procesul de cumparare, s-ar putea sa aiba performante diferite, in functie de formatul agreat de fiecare consumator.

De aceeea, una dintre cele mai importante si utile metode de a crea continut este content repurposing, prin care acelasi continut este transformat pentru a-i maximiza potentialul. Spre exemplu, plecand de la un e-book, poti crea mai multe articole de blog. De asemenea, poti organiza un webinar, pe care sa-l oferi apoi in varianta inregistrata video.

Un alt mod de a oferi continut valoros publicului tinta este content curation. Prin aceasta practica ai ocazia sa folosesti continutul existent pe site-uri terte si sa-l organizezi intr-o maniera originala. Poti crea liste saptamanale cu cele mai noi resurse despre un anumit subiect sau poti aduna parerile mai multor specialisti intr-un ebook nou. Content curation poate fi integrat in mixul de continut si e o solutie pentru a mentine consecventa, dar in nici un caz nu poate inlocui crearea de continut original.

Orice format si orice metoda de crearea a continutului ai alege, ai grija cum spui povestea. Nu te bloca la obiectivele de marketing, ci ofera povesti bine scrise, pe care publicul sa le citeasca cu placere. Storytelling-ul este un talent care iti creste sansele de a avea succes, asa aplica secretele scrierii unei povesti in continutul tau.

  1. Distributie

Din fericire pentru marketeri, modalitatile de distributie online sunt multiple. Insa distributia online nu e atat de usoara pe cat pare. Tine minte una dintre cele mai importante reguli de content marketing: aloca la fel de mult timp cu distributia cat ai alocat pentru crearea continutului.

Media platita (paid media) este folosita de marketeri mai ales cand vor sa obtina rezultate imediate. Din aceasta categorie fac parte si postarile sponsorizate. De multe ori, eficienta acestui tip de distributie depinde si de bugetul de care dispui, asa ca, la epuizarea fondurilor, vei vrea sa apelezi la alternative.

Media detinuta (owned media) include toate canalele de distributie pe care compania le controleaza, de la website, la conturi de social media, blog sau lista de contacte. Aceasta forma de media e perfecta pentru nevoile de promovare cu nivel crescut de control si targetare.

Media castigata (earned media) iti ofera oportunitatea de a ajunge la un nou public. Fie ca e vorba de un guest post sau de o preluare a unui infografic, media castigata ajuta continutul sa obtina un reach mai mare si e probabil cea mai puternica forma de promovare in content marketing.

Tipuri de media

  1. Masurarea rezultatelor

Dupa cum iti spuneam, indicatorii de performanta trebuie setati inca din prima etapa. Doar asa poti evalua daca obiectivele urmarite prin continutul tau au fost atinse. Care era statusul in momentul in care ai planificat continutul? Ce performante a avut continutul creat de tine? Cum masori ROI-ul?

  • Metrici de consum - Daca vrei sa afli cum e consumat continutul creat de tine, ai in vedere metrici ca numarul de vizualizari, timpul petrecut pe site sau de cate ori a fost descarcat un tip de continut oferit de tine. Acesti metrici sunt folositi pentru a afla care este nivelul de brand awarness si trafic pe care l-ai generat prin continut.
  • Metrici de lead generation - Pentru a afla numarul de lead-uri generate, una din metode e analizarea contactelor obtinute prin intermediul formularelor. Pe de alta parte, cookie-urile te ajuta sa urmaresti lead-ul in timpul vizitei pe site si sa afli care au fost paginile pe care le-au vazut inainte de a completa formularul.
  • Metrici de social media - Da, e greu sa stabilesti valoarea unui like, insa totul depinde de cum iti setezi KPI-urile. Chiar daca sunt greu de cuantificat, metricii ce tin de social media sunt la fel de importanti pentru masurarea performantei. Daca vrei sa afli ce se intampla cu traficul generat pe site-ul tau din diferite canale sociale, Google Analytics iti va fi de mare ajutor
  • Metrici de vanzari - Daca vrei sa masori metricii ce tin de vanzari, ai nevoie de o platfroma de marketing automation precum Hubspot, pentru a putea masura impactul real pe care il are fiecare articol sau ebook asupra obiectivelor de business.  Printr-un astfel de sistem, poti afla care element de continut a ajutat la atragerea vizitatorului, la convertirea lui in lead si ulterior la avansarea lui in procesul de achizitie. Cu datele pe care le detii, poti sa atribui pentru fiecare continut profitul pe care l-a adus.

Calcului ROI-ul nu te ajuta doar sa justifici cum ai folosit bugetul de marketing. Toate datele pe care le obtii prin masurarea rezultatelor iti vor fi de folos pentru a imbunatati intreg procesul de content marketing si pentru a ajunge la performante din ce in ce mai bune.

Da, content marketing-ul nu e atat de usor pe cat pare, insa daca parcurgi toate aceste etape, te vei simti mult mai pregatit sa faci fata oricaror provocari si vei intelege mai bine fiecare aspect ce tine de content marketing.

Esti gata sa transformi cuvintele in rezultate? Daca nu te simti inca pregatit sau vrei sa afli mai multe detalii despre fiecare pas in parte, descarca Ebook-ul “Content Marketing: Cum sa transformi cuvintele in rezultate”.

*Acest articol a fost publicat in data de 07.09.2015 pe Ctrl-d.ro

Ebook-content-marketing

Descarcă studiul